Ce semnal pot transmite durerile de spate

Ce semnal pot transmite durerile de spate
Publicat: 17/11/2014, 14:10

„În multe cazuri, senzațiile neplăcute de la nivelul spatelui pot semnala existența unor problemele mai grave de sănătate care afectează musculatura, ligamentele, articulațiile, oasele sau rinichii. Comparând statisticile din 187 de țări, cercetătorii americani și australieni au constatat, recent, că aproape 10% din populația lumii, inclusiv copiii, suferă de lombalgii. Mai mult, studiile acestora au arătat că durerile lombare sunt principala cauză a incapacității de muncă la scară mondială și se află la originea unei treimi din cazurile de invaliditate provocate de muncă”, susține medicul Ion Manea, directorul medical al clinicii Bio Ortoclinic.

Potrivit medicului, cea mai frecventă cauză a durerilor de spate este leziunea unui mușchi sau a unui ligament, determinată de o întindere necorespunzătoare, de o greutate corporală excesivă, de ridicarea unor greutăți sau de dormitul într-o poziție inconfortabilă.

„Durerile pot apărea imediat, sub forma unui junghi puternic, sau mai târziu, ca o durere însoțită de amorțeală. În aceste cazuri se recomandă, în general, repaus fizic și căldură locală. Se interzice căratul greutăților, statul în picioare sau în frig, iar medicația decontracturantă a musculaturii și antiinflamatorie se prescrie doar de către medic, pentru că medicamentele pot avea efecte secundare, în special gastro-intestinale”, mai spune dr. Manea.

O altă cauză a acestor dureri poate fi osteoartrita, o problemă de sănătate ce constă în degenerarea articulațiilor și, implicit, în deteriorarea discurilor dintre vertebrele coloanei. Problema poate fi tratată numai de către medicii specialiști, în urma unor investigații amănunțite.

Și hernia de disc, adică ruperea unui disc intervetebral determinată de presiunile create asupra coloanei în urma efortului fizic intens sau a unor traume, poate cauza dureri de spate. De multe ori, în astfel de cazuri este afectat nervul sciatic, iar durerile sunt puternice la nivelul părții inferioare a spatelui, feselor și membrelor inferioare. „În fază acută, se recomandă prezentarea de urgență la medic, iar în recuperare, ședințe de fizioterapie, elongații, mobilizare vertebrală și masaj terapeutic. Pentru stabilizarea musculaturii coloanei se utilizează sistemul David și kinetoterapia. În cazurile grave, atunci când examenele RMN o indică, poate fi necesară și intervenția chirurgicală”, explică medicul.

O altă posibilă cauză a durerilor de spate este fibromialgia. „Fibromialgia este o afecțiune cronică manifestată prin oboseală, depresie și dureri musculare, ale ligamentelor sau ale tendoanelor în cel puțin 11 din cele 18 puncte sensibile din zona coatelor, a spatelui, a cefei, a genunchilor sau a șoldurilor. Și în astfel de cazuri, doar medicul poate prescrie un tratament, în funcție de fiecare pacient în parte”, a adăugat dr. Ioan Manea.

Specialiștii menționează, în același context, și osteoporoza, care cauzează, o dată cu înaintarea în vârstă, o scădere a rezistenței oaselor. Pe fondul acestei fragilități, întinderile zilnice, ridicarea unei oale, căratul unei sacoșe de la piață sau o căzătură pot determina fracturarea oaselor slăbite. „Problema poate fi remediată printr-un tratament adecvat și prin intervenție chirurgicală. În plus, o infecție, diabetul, o boală a rinichilor sau metastazele osoase ale diferitelor cancere pot fi, în cazuri ceva mai rare, cauze ale durerilor de spate. Acestea se depistează însă prin investigații suplimentare și se tratează doar la recomandarea medicului. Cum toate aceste posibile cauze ale durerilor sunt greu de stabilit de cineva care nu e de specialitate, este bine ca orice persoană cu o astfel de suferință să consulte un medic atunci când problemele se acutizează, pentru a primi tratamentul potrivit”, conchide medicul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...